IMPORTANȚA RELAȚIEI DINTRE ȘCOALĂ-ELEV-PĂRINTE

Cercetările în domeniul științelor educației au demonstrat cât de importantă este relația școală-elev-părinte.

Începutul anului școlar a fost și este în continuare o provocare pentru părinți indiferent de vârsta elevului. Studiile pun în evidență că achizițiile elevului legate de palierul cognitiv (activitatea instructiv-educativă) și comportamental sunt net superioare în cazul unei supravegheri atente din partea părinților/aparținătorilor, cât și a cadrelor didactice (factori educaționali). Numai așa elevul poate ajunge la un succes garantat în ceea ce privește achiziția școlară și deprinderea unor comportamente specifice mediului școlar.

Este important ca această legătură – părinte-elev-profesor – să fie consolidată și permantentizată, date fiind noile provocări cotidiene manifestate în cadrul familiei și al societății. Toate aceste modificări bruște pentru care nu am fost pregătiți (pandemie, învățământ online, lock-down) pot bulversa atât elevul, cât și familia acestuia, care poate fi expusă problemelor socio-economice (șomaj, muncă în străinătate, venituri minimale etc.). Iată de ce elevul poate prezenta probleme în dezvoltarea și formarea sa ca viitor adult.

O bună și stabilă relație între părinte-elev-profesor duce la optimizarea activității de învățare a elevului, la îmbunătățirea comportamentelor dezirabile și, prin urmare, la asigurarea unei stabilități și a unui confort psihoafectiv a acestuia. Neîndeplinirea acestor obiective conduc la nevoia intervenției psihologului care are rolul de a identifica și remedia problemele apărute în viața elevului/familiei.

O intervenție psihologică reușită, competentă și la timp asupra elevului/familiei va duce la un succes garantat, elevul recâștigându-și încrederea și stima de sine, putând face față ulterior provocărilor apărute.

Share the Post:

Alte postari recente

Translate »