Dr Dragos Zaicescu, Medic specialist neurolog, Clinica Albion Medical
Programari rapide: Receptie 0786 442249; Email: [email protected]
Voi începe printr-un joc de cuvinte româno-englezesc: subsemnatul nu și-a propus ca acest articol să fie unul exhaustiv și nici “exhausting” pentru cititori. Vor fi mai multe părți ale întregului cu titlul ”Tulburările de limbaj”.
Ce este limbajul
Limbajul reprezintă un sistem de comunicare caracterizat prin capacitatea de a înțelege și de a transmite informații prin cuvinte. Limbajul este un domeniu cognitiv a cărui baza funcțională este formată dintr-un sistem de neurocircuite de o complexitate remarcabilă, care permite codificarea ideilor în cuvinte, astfel putând fi comunicate altora. Procesul de gândire trebuie totuși diferențiat de limbaj, în sensul în care este responsabil de evocarea experiențelor trecute și de producerea ideilor. Când gândim, o facem totuși predominant în cuvinte (facem excepție aici de procesele implicate în actul artistic de creare – unde în funcție de domeniu, gândirea artistului se realizează prin note muzicale, culori și tonuri de culoare, etc.). În această idee, atât nou-născuții cât și persoanele care suferă patologic de tulburări ale limbajului gândesc folosind imagini, reprezentări sau concepte abstracte cărora le atașează o semnificatie sau o încărcătură emoțională. Emoția dintr-un act artistic transmisă publicului are un rol central (suportul organic pentru această emoție este realizat de către sistemul limbic).
Copiii au o tendință naturală de a vorbi, lucru sesizat prima oară de Darwin (“Omul are o tendință instinctivă să vorbească, așa cum observăm în gânguritul bebelușilor noștri; niciun copil nu are în schimb tendința instinctivă de a pregăti mâncare sau a scrie.”) De asemenea, este binecunoscut faptul că achizițiile limbajului au loc mai ușor în copilarie, în perioada de structurare arhitecturală a rețelelor neuronale.
Sistemul limbic – termenul limbic semnifică “graniță”. Acest termen a fost pentru prima dată utilizat de către Broca în 1878 pentru a descrie lobul situat pe suprafața medială a emisferelor cerebrale. Lobul limbic este conectat anatomic și funcțional cu alte structuri. Întregul complex poartă numele de sistem limbic. Sunt multe de spus despre acest sistem limbic, însă deocamdată mă voi mărgini prin a spune doar că oferă suportul emoțiilor, comportamentului, memoriei de lungă durată, simțului olfactiv.
Revenind la limbaj, vorbirea este o parte a lui, reprezentând actul motor al exprimarii prin cuvinte. Vorbirea cuprinde articularea cuvintelor și este precedată de fonație (emisia de sunete). Exact această secvență poate fi usor sesizată la copiii mici ce încep prin a emite sunete incomprehensibile, ca mai apoi să formeze silabe din foneme și în cele din urmă să formeze cuvinte; mai întâi cuvinte simple (de exemplu, mama, tata, apa), apoi cuvinte mai complexe ce necesită o mai bună articulare.
Ce este vorbirea
Pentru a vorbi este necesara coordonarea expirului (care prin vibrația corzilor vocale duce la formarea sunetelor) cu mișcările limbii, mandibulei, mușchilor faciali care permit pronunția cuvintelor.
Trăsăturile vorbirii: Cuvintele sunt purtătoare de înțelesuri specifice și sunt alcătuite din grupuri de foneme ( sunete simple, elementare, nearticulate, bazale, “cărămizile cuvintelor”).
- Fonația. Tulburările fonației se numesc disfonii (datorate unor cauze locale din sfera ORL, cauze neurologice sau disfuncții ale aparatului fonator).
- Articularea cuvintelor. Tulburările constau în dizartrie (disfuncție în articularea/pronunția cuvintelor) și anartrie (cuvintele nu mai pot fi deloc articulate).
- Nivelul lexical și semantic (cuprinde totalitatea cuvintelor pe care un individ le înțelege și le folosește)
- Nivelul sintactic de organizare a informației (organizarea cuvintelor în propoziții, fraze și structuri mai complexe)
- Nivelul prozodic de organizare a informației (intonația cuvintelor, muzicalitatea exprimării)
Prozodia este limbajul muzical și are o altă arie de integrare corticală față de ariile principale ale limbajului, aceasta găsindu-se la nivelul lobului parietal din emisfera non-dominantă. Limbajul muzical este folosit și ca o tehnică de logopedie pentru recuperarea pacienților cu afazie.
Afazia reprezintă alterarea unui limbaj anterior normal dezvoltat/structurat.
Dominanța utilizării unei anumite mâini și a limbajului se dezvoltă în copilărie înainte de dezvoltarea vorbirii. O leziune unilaterală la nivelul emisferei stângi a unui copil nu împiedică dezvoltarea vorbirii, deoarece emisfera dreaptă preia funcția devenind cea dominantă. În plus, leziunile ce survin la copii chiar către finalul primei decade de viață conduc în general la dificultăți ale limbajului numai până când emisfera opusă devine responsabilă de funcția limbajului.
Alături de limbaj, emisfera dominantă (de obicei, este vorba despre emisfera stângă) excelează și în procesele intelectuale precum înțelegerea limbajului, verbalizarea și scrisul de mână, efectuarea calculelor, gândirea analitică și rațiunea per ansamblu.
Emisfera non-dominantă (în general cea dreaptă) excelează în discriminarea senzorială, gândirea emoțională nonverbală, percepția spațială, recunoașterea fețelor și în calitățile artistice (desenatul, compunerea muzicii).
Odinioară se considera că ariile corticale ale limbajului sunt lateralizate la nivelul unei emisfere cerebrale. Realitatea este mai complicată: aceste arii se găsesc în emisfera stângă la 90% dintre dreptaci și 60% dintre stângaci. Se consideră că ~15% din populația europeană este formată din stângaci, restul indivizilor având o repartiție biemisferică a acestor arii. Se apreciază că un procent de numai 3% dintre oameni au ariile corticale ale limbajului numai la nivelul emisferei drepte (aceștia fiind stângaci). La majoritatea indivizilor (chiar și la dreptaci) și emisferul drept joacă un rol în limbaj și anume la nivelul de organizare melodic. S-a constatat că leziuni la nivelul lobului frontal drept cauzează adesea tulburări de prozodie emoțională și nu mai respectă intonația, accentuarea și cadența obișnuită a cuvintelor și propozițiilor.
Ariile principale ale limbajului au fost descrise ca urmare a studiului deficitelor de limbaj rezultate în urma unor leziuni cerebrale. Limbajul este o funcție cognitivă superioară a oamenilor și din păcate nu există modele experimentale animale care să permită studiul “in vivo” al limbajului. Sistemele de comunicare ale animalelor sunt complet diferite și nu folosesc arii corticale similare cu ale oamenilor.
Primele studii ale afaziei (tulburării de limbaj) au demostrat că două arii cerebrale sunt importante și au responsabilități diferite în limbaj. Prima este situată în partea laterală a lobului frontal (aria lui Broca, respectiv ariile Brodman 44 și 45) si are rol motor, expresiv (articularea cuvintelor, semantică, gramatică), a doua este situată în partea posterioară și superioară a lobului temporal (aria Wernicke. respectiv aria Brodmann 22) și are rol senzorial, receptiv (în înțelegerea cuvintelor). Aria Broca este conectată mai departe cu arii din cortexul premotor și motor implicate în pronunția cuvintelor. Limbajul expresiv este în permanență controlat și modulat prin feedback de la nivelul ariei Wernicke.
Afazia a fost descrisă de chirurgul francez Paul Broca, în anul 1861, în urma autopsiei unui bolnav afazic. Descrierea originală este: ”La bolnavul nostru, sediul primar al leziunii a fost în a doua sau a treia circumvoluțiune a lobului frontal, mai probabil în aceasta din urmă. De aceea este posibil ca sediul limbajului articulat să rezide într-una sau în cealaltă dintre aceste circumvoluțiuni.”
Aria Wernicke a fost descrisa de catre neurologul german Carl Wernicke in anul 1874.
În 1909, Korbinian Brodmann (neurolog german) a publicat rezultatele studiului faimos pentru realizarea topografiei cortexului cerebral în 52 de regiuni distincte în funcție de caracteristicile citoarhitecturale (histologice) ale acestora. Asadar, acest neurolog cercetator german a realizat prima hartă a cortexului cerebral. În paradigma propusă de Brodmann (ce a fost înlocuită relativ de curând de paradigma conectomicii) la nivelul acestor regiuni ale cortexului se aflau funcțiile creierului (atât cele cognitive superioare, cât și cele bazale, primare – legate de simțuri și comportament motor).
Tipurile de afazie (tulburări de limbaj) vor fi enumerate și explicate într-un articol viitor.